Ce e amorul?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.

Dar încă de te-aşteaptă-n prag
În umbră de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag
Cum inima ta cere:.

Dispar şi ceruri şi pământ
Şi pieptul tău se bate,

Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate.

Te urmăreşte săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâini,
Un tremurat de gene.

Te urmăresc luminători
Ca soarele şi luna,
Şi peste zi de-atâtea ori
Şi noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viaţa ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.

Alte poezii de dragoste de Mihai Eminescu.

Luceafarul
De cate ori iubito?
Dorinta
Venere si Madona
Craiasa din povesti
De ce nu-mi vii
Departe sunt de tine
Fat Frumos din tei
Floare albastra
Inger de paza
Iubind in taina
O, ramai
Pe langa plopii fara sot
Sara pe deal